Elena Udrea si Cristian Diaconescu sunt, din punct de vedere a relatiei cu institutia numita "Parlament" (la nivel de 16 Decembrie 2016) in situatie de . . . "out".
Ambii au fost"protagonisti principali" la varful Partidului Miscarea Populară, partid lansat de Fundația Mișcarea Populară, partid creat la inițiativa președintelui Traian Băsescu, după ce susținătorii săi au părăsit PDL.
Elena Udrea a fost cel mai marcant om politic (al acelor momente cand toata lumea din partidul pe care Basescu il condusese pana la limita de a da nu doar "candidatul la Presedentia Romaniei" ci chiar castigatorul acelei competitii), care a continuat drumul pe care pana atunci a mers si PD-L-ul, si anume de a continua sustinerea de pana atunci, cea a lui Traian Basescu.
Ar fi fost la fel de simplu si pentru ea, cum a fost pentru un PDL intreg, sa il vanda pe cel sustinut pana atunci.
Cristian Diaconescu (si altii de la el in jos) au venit in PMP fara nici un bagaj (ca si cu mana goala). Udrea a venit cu bagajul aferent nu doar unui deputat obisnuit, ci cu bagajul politic aferent unui deputat cu notorietate publica.
Iata chiar si asa, cu toata irelevanta ei, diferenta de notorietate publica, prin ceea ce razbate ca semn al notorietatii, prin Facebook, dintre Elena Udrea si Cristian Diaconescu.
Dar, hai sa recapitulam chestii. Fundatia Miscarea Populară a fost lansată de consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, la ideea lui Traian Băsescu.
Mișcarea Populară a fost fondată la data de 12 aprilie 2013, ca o organizație non-guvernamentală cu profil politic.
Următoarea zi (13 aprilie 2013) aceasta organizatie și-a anunțat echipa de conducere formată din: Marian Preda - președinte, Cristian Diaconescu și Daniel Funeriu membri fondatori.
La 18 mai 2013, conducerea Mișcării Populare a anunțat că inițiează un sondaj privind transformarea în partid a fundației.
La 25 mai 2013 s-au anunțat rezultatele sondajului: 58% din voturi pentru co-existența fundației și partidului, 31% pentru transformarea fundației în partid și 11% pentru menținerea status-quo-ului.
Pe 23 iulie 2013, Mișcarea Populară a devenit partid politic . . . . .
...............................................................
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, cel care a lansat Fundaţia Mişcarea Populară (substituind in actiunea asta pe un Traian Basescu care dadea astfel, de mare nevoie niste "izmene pe calator"), a declarat, la GÂNDUL LIVE din 28 martie 2013 că aceasta (Miscarea Populara) se adresează mai ales românilor care nu au făcut politică (deci, dumnealui s-ar fi auto-exclus, in cazul asta, fiind in PCR din 1982, si studiind marxismul la greu)
Întrebat despre posibilitatea ca Elena Udrea să se alăture demersului pornit de la Cotroceni, Diaconescu a răspuns ("diplomatic", cu sensul parsiv) că: "în acest moment, e mai bine să-i ascultăm şi pe alţii. Întâi să vedem pe cei care n-au făcut politică. În acest moment, respectând capacitatea de politician a doamnei Udrea, e mai bine să-i ascultăm şi pe alţii", a spus consilierul prezidenţial.
(Diaconescu cauta sa ermetizeze competitia, de asa natura incat sa fie impinsi in sus de notorietatea initiatorului Fundatiei (adica a lui Basescu) cei ca el, care apucasera "loc in fata")
Aflam de prin continuturile biografice ce umbla pe net, ca inca de la inceputul carierei sale, Diaconescu era . . . "permanent preocupat de pregătirea politică și profesională, fiind cursant al Universității de Marxism din cadrul Cabinetului Municipal de Partid", acest lucru fiind menționat în fișa de apreciere aferentă anului 1988, cu un an înaintea Revoluției.88, cu un an înaintea Revoluției.
Situatia asta cand Traian Basescu imputerniceste pe Cristian Diaconescu sa inscrie si sa lanseze Miscarea Populara, seamana ca doua picaturi de apa cu faza din Rocambole cand contele de Kergaz, grav ranit pe campul de lupta, imputerniceste pe al sau aghiotant, capitanul Felipone sa ii aiba in grija (parca, daca imi mai aduc bine) familia, bunurile (in care intrau si sotia si copilul contelui).
...................................................
. . .. După anunțarea rezultatelor sondajului, conducerea fundației a inițiat o campanie de strângere de semnături și un comitet de inițiativă, compus din Eugen Tomac, Cristian Petrescu, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi si Dragos Ciuparu, pentru înființarea partidului. În două luni, FMP a reușit să strângă semnăturile necesare pentru înregistrarea PMP.
Partidul Mișcarea Populară a fost lansat neoficial la data de 23 iulie 2013 de către Fundația Mișcarea Populară.
După o ședință, fostul deputat PDL, Eugen Tomac, a fost însărcinat ca președinte al partidului si Cristian Petrescu a fost desemnat secretar general al partidului.
Pe 3 februarie 2014 mai mulți deputați au anunțat în fața parlamentului că au demisionat din PDL pentru a se alătura Partidului Mișcarea Populară.
Între ei erau foștii miniștri Elena Udrea și Theodor Paleologu și deputații Florin Popescu, Aurelian Popescu, Adrian Gurzău, Florin Secară, Camelia Bogdănici, Petru Movilă, Ștefan Bucur Stoica și Dragoș Gunia.
Pe data de 8 iunie 2014, a avut loc congresul PMP. La această întâlnire a fost aleasă președinte Elena Udrea (initial, pentru presedintia partidului s-au inscris 5 candidati: Elena Udrea, Adrian Papahagi, Daniel Funeriu, Adrian Radulescu si Gelu Visan).
Deci, Partidul Miscarea Populara si pana azi, a avut un singur presedinte ales prin "vot democratic" (universal, liber, egal, direct, secret), in persoana Elenei Udrea, in doua randuri a fost insarcinat (numit) cu presedentia PMP, Eugen Tomac, si acum se afla sub tutela fondatorului sau Traian Basescu.
Odata castigata presedentia partidului, Elena Udrea a facut greseala de ai da si ea "cheia de la casa" (cum s-ar spune) aceluiasi Cristi Diaconescu, caruia ii daduse deja, la randul lui, si Basescu, "cheia de la a lui case" (odata cu mandatarea inscrierii si lansarii "Miscarii Populare"), invitandu-l, cu aceasta ocazie, pe Diaconescu sa accepte a fi candidatul PMP la prezidentialele din 2014.
In competitia politica, este o greseala sa inviti.
Este ca si cum, intr-un mondial de tenis (sa zicem), ca tenismen, te califici pana in semifinale si odata ajuns aici, calificatul respectiv, invita pe altcineva sa sustina finala.
Normal ca ala invitatu' primeste (ca vacarul satului din povestea cu Pacala) si . . . pierde/castiga, a jucat si el finala, il doare la basca.
Iata raspunsul lui Diaconescu la bucuria ca i s-a pus pe tava o asa mare pleasca:
"Este onoare pe care mi-o faceti, accept candidatura cu sprijinul si cu munca tuturor. Respectul pentru tara, pentru demnitate, lege si ordine pentru toata lumea, egalitatea de sanse, drepturile fiecaruia de a fi liber in tara lui reprezinta liniile solemne fata de care ma angajez in fata dumneavoastra. Orice presedinte al Romaniei trebuie sa se gandeasca la intregirea neamului romanesc, asa sa-mi ajute Dumnezeu!", a spus la randul sau Cristian Diaconescu.
Deci, onoarea asta i-o oferise (pe tava) Elena Udrea.
Problema nu era, mai apoi, ca i-o oferise, problema e ca persoanele de tipul Diaconescu, nu dezvolta subiectul, ci il preiau si se hranesc din el pe principiul "Dumnezeu cu mila".
Ca si cand ar prelua, ca antrenor, o echipa adusa la un nivel "X" de predecesori ai lui, persoanele de tip Diaconescu, dorm in banca antrenorului.
Succesele echipei si le trece linistit in palmares, iar insucceselor nu le acorda atentie.
Deocamdata, las rememorarea lucrurilor aci.
Sub linkurile indicate gaseste (cine cauta) informatiile calzi, atunci publicate.
Cine vrea sa le contrazica, si are cu ce, sa ma avizeze si pe mine, pentru ca ma intereseaza versiunea cea mai adevarata a oricarei povesti.
Calatoria continua!
No hay comentarios:
Publicar un comentario